12 nov.
Părinţii îmi relatează adesea că una din problemele cu care se confruntă este minciuna copiilor. Mint cei mici uneori aşa de mult că adulţii nu mai ştiu dacă e poveste, real sau cei mici trag un semnal de alarmă asupra unei probleme.
S-a constatat că încă de la cea mai fragedă vârstă, la bebeluşii de 6 luni, poate apărea un tip de comportament simulat. Aceştia pot da semene că le este foame doar pentru a obţine alinare, pentru a fi luaţi în braţe captând astfel atenţia celor din jur. Totuşi se poate vorbi mai clar despre tendinţa şi dorinţa de a minţi în momentul în care copilul achiziţionează capacitatea de a înţelege ce ar putea gândi celălalt. Copiii pot minţi doar în momentul în care pricep că adulţii din jur nu sunt omniscienţi şi că nu le pot citi toate gândurile şi intenţiile.
La aproximativ 3-5 ani cei mai mulţi copii pot traversa o perioadă despre care adulţii pot spune adesea că minciuna e ca respiraţia. Nu e deloc un motiv de îngrijorare pentru că imaginaţia debordantă şi activă este un semn de sănătate psihică, chiar dacă poate duce la neadevăruri care încalcă realitatea.
La copilul mic fantezia îndeplineşte o funcţie vitală, ajută la dezvoltarea cognitivă dar şi la explorarea unor scenarii care se pot desfăşura în condiţii de siguranţă.
Aşadar, copilul are nevoie de funcţia imaginaţiei şi a gândirii magice pentru a explora lumea fără pericolul de a încălca limitele. Fantezia şi realitatea se pot împleti în acest mod şi părinţii se alarmează judecând moral minciunile celor mici. Adulţii se sperie neînţelegând nevoia esenţială prin care un copil se poate delimita prin exersarea propriei voinţe de controlul omnipotent al părinţilor. Eul copilului se diferenţiază de fuziunea emoţională cu mama, iar astfel îşi câştigă propria autonomie psihologică prin aceste comportamente normale.
Îngrijorarea poate sa apară în situaţia în care cel mic persistă în a minţi frecvent la vârste mai mari. Motivele pot fi multiple: minte ca să iasă dintr-o încurcătură, de frică, de ruşine, dintr-o dorinţă de omnipotenţă, pentru a-şi construi un univers diferit de cel al adulţilor. Trebuie văzută cauza minciunilor la un nivel mai profund al funcţionării psihice şi nu judecând din punct de vedere moral. Un copil poate realiza că minţind scapă mai uşor de unele consecinţe care ţin de pedeapsă.
